Intervenție ortopedică prin sistemul Press-fit, realizată în premieră națională

Intervenție ortopedică prin sistemul Press-fit, realizată în premieră națională
Publicat: 23/04/2014, 14:16
Actualizat: 01/02/2019, 02:32

Profesorul Tiberiu Bățagă, medic primar ortoped la SJU Târgu Mureș, și Andrei Nica, consilier la Autoritatea Națională de Transplant și responsabil al Băncii de Țesut Colentina, au anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, realizarea unei premiere medicale naționale în domeniul ortopediei, fiind vorba despre o ligamentoplastie cu alogrefă din banca de țesut amintită, în care fragmentul femural are fixare biologică, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cei doi au explicat tehnica de intervenție prin sistemul Press-fit, care a presupus fixarea a două fragmente osoase și a unui tendon din femur, biologic, la un schior care a suferit o leziune de ligament încrucișat anterior.

„Nu am mai utilizat niciun fel de sistem bioresorbabil sau alte sisteme de fixare, ci fixarea se face prin Press-fit, deci prin capetele tendinoase os-tendon, care în patru-șase săptămâni se fixează prin țesut special de interconexiune, care asigură o stabilitate a articulației și bineînțeles și reluarea activităților sportive într-o perioadă de trei luni”, a declarat Tiberiu Bățagă.

Potrivit acestuia, noua intervenție chirurgicală presupune un timp mai scurt de realizare decât în sistemul clasic, în care fixarea se făcea cu șuruburi metalice sau resorbabile, pentru că nu se mai pierd cele 15-20 de minute necesare ca să se facă recoltarea autogrefei.

Metoda presupune aducerea unui fragment femural recoltat de la un alt pacient, în moarte cerebrală, de la banca de țesut, fixarea lui biologică, fiind necesare trei incizii de un centimetru jumătate, care sunt foarte bine suportate estetic. Reconstrucția are același succes ca în cazul unei incizii mai mari, iar dacă un sistem de fixare clasic costă 450-500 de euro, un astfel de sistem Press-fit nu are niciun fel de cost adiacent, iar banii economisiți astfel rămân în cadrul sistemului de sănătate, a mai spus Bățagă.

La rândul său, Andrei Nica, a spus că această nouă procedură ar mai fi utilizată, după știința sa, în Europa, până acum, în Italia, Franța și Germania, subliniind avantajele acesteia.

„Timpul de lucru cu tendonul din bancă reduce operația. Practic, sunt două fragmente osoase și un tendon, se fac niște tunele și în femur și în tibie și se fixează. Cum se fixează? Fie prin șuruburi, fie, cum s-a făcut astăzi, prin acel Press-fit. Numai că nu este un cilindru, practic este o structură conică. Fragmentul de os este conic și atunci el practic vine și se înfundă în femurul respectiv. Asta este noutatea care a apărut, este o chestie de ultimă oră, care a apărut acum, tehnic, și este, pot să spun, prima intervenție Press-fit făcută”, a spus el.

Potrivit lui Nica, în primă fază, s-au făcut operații cu fixare cu șuruburi metalice, care aveau dezavantajul că trebuiau scoase, apoi s-au făcut șuruburi resorbabile, dar și acestea au, din punct de vedere tehnic, niște probleme.

„Poate să aibă un joc acolo, de asta s-a intervenit la partea asta tehnică, de Press-fit, în care nu mai e nimic și practic îl îndeși acolo și stă”, a spus el, subliniind că recuperarea totală a schiorului se va produce în șase luni.

Nica a adăugat că Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Târgu Mureș a încheiat un protocol de colaborare cu Banca de Țesut Colentina și astfel a avut posibilitatea să primească două grefe prelevate de la pacienți aflați în moarte cerebrală din diverse locuri ale țării pentru a fi folosite la doi pacienți, schiorul care a fost operat miercuri, și un alt beneficiar, care va suferi o intervenție joi.

„Mâine, vom avea plăcere să facem un alt fel de intervenție, pentru că nu doar această activitate de ligoplastie face parte din activitatea de transplant, ci și refacerea stocului osos, când acesta se pierde din diverse motive (…) Mâine vom avea posibilitatea să executăm această intervenție”, a spus Nica.

El a arătat că există două cazuri „catastrofale” și trebuie să se facă o alegere a beneficiarului, în ambele fiind vorba de decimentări în urma unei protezări a șoldului, în care practic s-a distrus osul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri scandaloase în cazul profesoarei de sport care și-a abuzat doi elevi. Cum i-a ademenit...
BAC 2024 | Avem subiectele care au picat la limba maghiară, la proba de azi...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
O fetiță de 3 ani din Constanța a ajuns la spital după ce a mâncat...
Claudia Pătrășcanu, dezvăluiri despre vacanța cu Gabi Bădălău în Paris: 'Am fost cu iubirile mele!'...
DIETA-minune a lui Neti Sandu, pe care o respectă cu sfințenie! Ce SECRETE are la...
Ţara din Europa în care un şofer a rămas fără maşină după ce a condus...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Reacția lui Ronald Gavril după ce Laurențiu Reghecampf l-a acuzat că stă în casa lui...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Viktor Orban s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Kremlin, în ciuda criticilor din partea liderilor...
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
Decizie pentru toți proprietarii de terenuri. Se aplică în sute de localități din România
Ce angajați primesc prime în concediu. Domeniile în care se fac mari cadouri
Vero Căliman, apariție sexy în costum de baie. Cum arată fosta Fetiță Zurli la plajă....
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A...
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Un producător chinez de automobile lansează un vehicul în Italia, cu planuri de a se...
×